Cazul revoltător de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București, în care un bărbat de 52 de ani a ajuns să moară după ce a fost refuzat de la internare de mai multe ori, va ajunge pe masa deputaților din Comisia de sănătate! Așa a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, vineri seară, la „Legile puterii”. Soția bărbatului care a murit face acuzații grave, de neglijență, la adresa medicilor în acest caz. În plus, aceasta a dezvăluit, la Realitatea PLUS, că nu are acces la datele medicale ale soțului său, spitalul refuzând să-i pună la dispoziție rezultatele investigațiilor și alte detalii din fișa acestuia de internare.

Medicul-șef de la Unitatea de Primiri Urgențe, Fiorella Mitoiu, care este și purtător de cuvânt al spitalului, a explicat la „Legile puterii” că datele privind pacienții decedați nu pot fi puse la dispoziția aparținătorilor decât printr-un demers oficial, printr-o firmă de avocatură sau printr-un organ de urmărire penală. Aceasta a respins și acuzațiile grave aduse de soția bărbatului care a murit pe 13 ianuarie acest an la spital. 

Legile Puterii | Purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Sf. Pantelimon” din București răspunde acuzațiilor grave făcute de rudele unor pacienți

Femeia a povestit, în exclusivitate, la „Legile puterii”, că în octombrie 2020 a venit de trei ori cu soțul său la spital pentru a-l interna, pentru că îi era rău. De două ori au fost întorși din drum de la recepție, cu recomandarea „să cheme Salvarea dacă îi va fi rău, deși starea sa se înrăutățea”, a declarat vineri seară, la „Legile puterii”. 

Legile Puterii | Nou caz revoltător la Spitalul ”Sf. Pantelimon” – soția unui pacient acuză că bărbatul a murit după ce a fost neglijat de medici

Emanuel Ungureanu a contrazis-o pe șefa secției UPU de la Spitalul „Sf. Pantelimon” precizând că Legea a fost schimbată în urmă cu peste doi ani în Parlament. În același timp, deputatul i-a reproșat acesteia comunicarea „execrabilă” cu aparținătorii celor internați sau decedați în spital.

Spitalul refuză să dea actele medicale soției decedatului/Legea drepturilor pacientului, schimbată de doi ani

„Țin să o informez pe doamna doctor care conduce UPU că este obligatoriu ca aparținătorii să primească toate datele din partea spitalului. Este lege în acest sens. Am făcut chiar noi în Comisia de sănătate această modificare legislativă: Rudele au dreptul să aibă acces la documentele medicale. Nu doar în instanță”, a explicat Emanuel Ungureanu, vineri seară, la „Legile puterii”.

Modificarea Legii drepturilor pacientului de care amintește deputatul este în vigoare de peste doi ani, din decembrie 2018. Potrivit formei inițiale a Legii nr. 46/2003, deşi se prevede că doar pacientul are acces la datele sale medicale şi nu familia sau apropiaţii săi, în cazul în care reprezentanţii pacientului decedat au demarat un procedeu legal, actele vor fi comunicate autorităţilor (parchet, poliţie, instanţă judecătorească) ce solicită aceste acte, şi nu reprezentanţilor legali. În același timp, în lege se spune că nu există niciun temei legal prin care un spital, o clinică sau un membru al personalului medical ar refuza în orice condiţii comunicarea actelor sau documentelor medicale ale unui pacient.

În schimb, purtătorul de cuvânt Fiorella Mitoiu a susținut în continuare că accesul la documentele cerute de soție trebuie acordat doar „prin modalitate oficială, nu a veni într-un secretariat la UPU, ci să cerem prin Registratură, care oricum nu are acces. Vorbim despre un pacient decedat”.

Ungureanu: Este o comunicare execrabilă între aparținători și spital

„Toate situațiile auzite în această seară, și le aud zilnic, din ce îmi scriu zilnic pacienții… Este o comunicare execrabilă la nivelul majorității spitalelor, între aparținători și spital. Nu vorbește nimeni cu oamenii aceștia. De asta oamenii sunt stresați, îngrijorați. Sigur că pacienții își fac tot felul de scenarii. Eu aș fi vrut să aud de la o șefă UPU… primul lucru pe care trebuia să-l spună cineva de bună credință este: Fac verificări. Mâine de dimineață iau cronnologic evenimentele, o chem pe doamna la spital și facem publice, minut cu minut, toate operațiunile în privința pacientului. (…)

Atitudine umană și empatică și ordine și protocoale. S-a intrat în data de…, s-a ieșit în data de…, răspunde o anumită persoană cu nume și prenume… Ce aud din gura acestei doamne (soția decedatului – n.red.), care, sunt convins, că spune adevărul, este un haos. Este dezorganizare. (…) Nu vorbim decât despre o atitudine neprofesionistă în relația cu niște aparținători, care nu vin acolo cu bolnavii de plăcere”, a acuzat deputatul. 

Ungureanu: „Moartea domnului Lăzărescu” are episoade în fiecare zi. O să cer un raport oficial în acest caz

„Acest du-te vino cu salvările este o realitate. Moartea domnului Lăzărescu (face referire personajul principal din filmul regizat de Cristi Puiu – n.red.) are episoade în fiecare zi într-o multitudine de locuri din cauza haosului”, a mai spus deputatul Ungureanu, referindu-se în final la ce a relatat soția celui care a fost trimis acasă din spital și i s-a spus că dacă îi este rău să cheme salvarea. 

Soția pacientului decedat a povestit, în exclusivitate, la „Legile puterii”, cum bărbatul a fost trimis acasă de mai multe ori, deși se simțea foarte rău, înainte de a fi internat. 

Legile Puterii | Nou caz revoltător la Spitalul ”Sf. Pantelimon” – soția unui pacient acuză că bărbatul a murit după ce a fost neglijat de medici

„O să cer un raport oficial pe minute cu privire la acest caz”, a anunțat, vineri seară, la „Legile puterii”, deputatul Emanuel Ungureanu, membru în Comisia de sănătate, după relatarea acestui caz revoltător de la Spitalul Sf. Pantelimon” din București.

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 20 martie 2021
Articolul următorBilanț coronavirus: 6.096 de cazuri noi și 112 de decese. Vezi situația pe fiecare județ