Președintele Klaus Iohannis făcut o vizită la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală, de unde a declarat că, cel mai probabil, România va avea disponibile două vaccinuri anti-Covid-19 la începutul anului viitor, ce vor fi folosite pentru personalul medical și pacienții cu comorbidități. Legat de vaccinarea în masă a populației, președintele a spus că aceasta nu se va putea întâmpla mai devreme de primăvara lui 2021, relatează realitatea.net

„În acest moment, știm sigur că sunt mai multe tipuri de vaccin care sunt în fază avansată de testare-aprobare și este foarte posibil ca la începutul anului viitor să avem două, trei, poate chiar patru tipuri de vaccin, care toate vor funcționa bine. Este destul de probabil să avem, chiar de la începutul anului, un vaccin sau două disponibile și pentru noi, în România. Sigur, vorbim de primele tranșe, care vor fi suficiente pentru a vaccina întregul personal medical din România, majoritatea pacienților cu boli care au dovedit că sunt periculoase în combinația cu  SARS-CoV-2. Cred că asta este o veste foarte bună”, a spus Klaus Iohannis.

Vizita vine după ce, ieri, șeful statului a mers pe Arena Națonală, la call-center-ul DSP, unde a discutat cu voluntarii care încearcă să-i ajute pe bolnavii Covid. 

Reamintim că, în ultima perioadă, Klaus Iohannis a avut mai multe întâlniri, la Palatul Cotroceni, cu medici pentru a pune la punct strategie de vaccinare anticoronavirus. 

„Este foarte bine să ne îndreptăm gândul și spre cei care o duc mai rău decât noi. Mă gândesc la cei bolnavi, dar cu o notă specială, mă gândesc la medici și la întregul personal medical care se ocupă de cei bolnavi. Am vrut să subliniez că e bine să apreciem munca medicilor și a personalului medical în sens mai larg. Apreciez cei doi medici care gestionează acest spital, chiar dacă aici sunt și persoane cu COVID și fără COVID”, a declarat Iohannis.

Președintele a promis și că după alegeri va avea loc o adevărată reformă a sistemului de sănătate din România. Culmea, deși șeful statului spune că apreciază medicii, sporurile promise acestora în pandemie au rămas doar pe hârtie.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentRomânia în realitate. Invitat: Andrei Zbîrnea, scriitor și jurnalist
Articolul următorLEGILE PUTERII | Violeta Alexandru, despre tăieri de salarii: ”Nu se lucrează la niciun scenariu de tăiere a salarilor, dar sunt necesare unele schimbări”. Ce se întâmplă cu pensiile