Trei persoane, între care un copil în vârstă de 13 ani, au fost transportate la spital, vineri seara, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier, în zona aeroportului din Craiova. 

Potrivit IPJ Dolj, șoferul unei mașini a vrut să întoarcă, pe o porțiune de drum cu linie continuă, moment în care a fost lovit din spate de un alt autoturism.

„Conducăorul unui autoturism care circula pe Calea București, în zona aeroportului, ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere pe o porțiune de drum cu linie continuă, fiind lovit din spate de un alt autoturism. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite, acestea fiind conștiente”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Articolul precedentCel de-al optulea pacient infectat cu noul virus. Va fi internat la un spital din Craiova
Articolul următorGabriel Oprea, la Reuniunea Regională a organizațiilor UNPR din zona Oltenia