High-Tech Industry Park Craiova găzduiește, în prezent, 41 de firme care au capital doljean și trei cu capital românesc, anunță conducerea parcului. 

„Ne bucurăm că am putut să le oferim rezidenților noștri condițiile necesare pentru ca aceștia să-și poată dezvolta afacerile, aici, acasă. Faptul că peste 90% dintre ei sunt firme locale, din județul Dolj, înseamnă că parcul, cu ajutorul Consiliului Județean Dolj și cu cel al Primăriei Craiova, a reușit să își îndeplinească scopul de a încuraja business-urile locale și de a crea noi locuri de muncă pentru doljeni. Continuăm să conlucrăm pentru a le oferi cele mai bune condiții de dezvoltare societăților care ne-au ales pentru a le fi casă”, a declarat directorul High-Tech Industry Park Craiova, Ionuț Pîrvulescu.

În prezent, parcul industrial cu o suprafață totală de 27,63 ha este ocupat la capacitate maximă, având atât investiții finalizate, cât și în curs de finalizare.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. PLANUL după două decenii: ce au stabilit liderii României cu americanii, în 2005 – DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE
Articolul următorCraiova: O tânără, reținută după ce a furat o geantă cu bijuterii, telefoane mobile și o sumă de bani