Un taximetrist a bătut un tânăr din Caracal, la Craiova

Un taximetrist a bătut un tânăr din Caracal, la Craiova
Oamenii legii au fost sesizaţi prin 112, cu privire la agresiune
O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Craiova după ce, duminică, un tânăr în vârstă de 17 ani, din Caracal, judeţul Olt, ar fi fost agresat de un taximetrist din Bănie.
Oamenii legii au fost sesizaţi prin 112, cu privire la agresiune. La fața locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat persoana vătămată ca fiind un tânăr de 17 ani, din Caracal, judeţul Olt.
„Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, în cursul aceleiaşi zile, tânărul s-ar fi deplasat din Caracal în Municipiul Craiova cu un autoturism care efectuează transport în regim de taxi, iar la destinație, întrucât nu ar fi achitat contravaloarea cursei, ar fi fost lovit cu un obiect contondent peste membrele inferioare. Tânărul în cauză a refuzat să primească îngrijiri medicale de la echipajul de ambulanţă prezent la faţa locului sau să fie transportat la spital. De asemenea, tânărul nu a dorit să formuleze sezisare scrisă cu privire la cele întâmplate”, transmite IPJ Dolj.
În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei şi stabilirea cu exactitate a situației de fapt.
„La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie, prin unitatea de parchet competentă”, mai arată reprezentanţii IPJ.
Citește și:
- 21:51 - Protest în Rahova: oamenii rămași fără case, după explozie sunt revoltați | VIDEO
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
- 16:16 - Biletele la tratament balnear în 2026 au fost aprobate oficial. Cine poate merge gratuit și ce prevede noul program
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











