Poetul Mircea Dinescu povesteşte, într-o postare pe Facebook, că s-a imunizat împotriva COVID-19, la Băileşti, în judeţul Dolj.
Ca în orice localitate din Oltenia, atunci când a fost întrebat al cui este, poetul a răspuns „al lui Mircea Dinescu”. Întâmplarea i-a adus aminte lui Dinescu de începuturile sale, atunci când se juca alături de copii ai marilor scriitori români.
Ce a scris Mircea Dinescu:
„Cum am devenit pentru a doua oară în viață propriul meu copil
Aidoma băiatului sărac, căruia Dumnezeu îi strecoară un măr în traista goală, am ajuns, pe cînd figuram ca portar al Asociației Scriitorilor din București, să fiu catapultat de pe vraful colecției de ziare a instituției unde-mi făceam noaptea culcușul alături de magistrul meu, genialul grafician Florin Pucă, taman în pătuțul din mansarda Casei de Creație de la Mogoșoaia. Acolo, în nopțile de primăvară, m-am plimbat de mînă cu duhul Marthei Bibescu prin livada de vișini din spatele cuhniei brâncovenești. Un pas mic pentru omenire dar uriaș pentru poetul famelic care nu putea căpăta o garsonieră fiindcă n-avea buletin de București și nu-și putea face buletin de București fiindcă nu poseda o locuință în capitală.
În acea rezervație de pelicani ai scrisului, în cinci ani de zile mi s-a preschimbat și mie puful în pene. Și fiindcă adesea mă jucam în curtea palatului cu odraslele marilor scriitori ai vremii, cînd o cucoană curioasă i-a întrebat ai cui sunt, unul mai blonduț a răspuns că-i al lui Marin Preda, o fetiță că-i a lui Fănuș Neagu, un băiețel al Sânzianei Pop, un altul al lui Ion Băieșu, iar cînd mi-a sosit și mie rîndul, am glăsuit cuviincios că sunt copilul lui Mircea Dinescu. Mulțumită de răspunsuri, coana mare ne-a dat fiecăruia cîte un mentosan.
După aproape cincizeci de ani, exilat pe malul Dunării, în Oltenia, am pățit rușinea de a fi întrebat din nou al cui sunt, în Sala Sporturilor din Băilești unde stafia covidului mă adusese de mînă să mă vaccinez ca în copilărie. Asistenta medicală care m-a luat în primire, s-a uitat la mine într-o dungă și m-a întrebat cu seninătate:
„Parcă v-aș cunoaște de undeva. Sunteți de la noi din Băilești?”.
Zic „Da!”.
„Al cui sunteți?”.
„Al lui Mircea Dinescu”, i-am răspuns pășind șovăielnic pe niște trepte nevăzute, la capătul cărora adolescentul de odinioară îmi zîmbea cu subînțelesuri adînci”.
Sursa: Realitatea de Dolj
