Dolj: Dat în urmărire națională și internațională, prins de polițiști aflați în timpul liber

Dolj: Dat în urmărire națională și internațională, prins de polițiști aflați în timpul liber
Un bărbat din Urzicuța, județul Dolj, dat în urmărire națională și internațională, a fost prins, duminică, în municipiul Craiova
Un bărbat din Urzicuța, județul Dolj, dat în urmărire națională și internațională, a fost prins, duminică, în municipiul Craiova.
Acesta a fost depistat de către doi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale împreună cu un al treilea din cadrul Serviciului Rutier Dolj, toți aflați în timpul liber.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani se afla în cartierul Rovine când a fost prins de către oamenii legii.
Pe numele acestuia, potrivit IPJ Dolj, era emis un mandat de executare a pedepsei, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, din luna mai a acestui an.
Din momentul stabilirii pedepsei până în prezent, bărbatul s-a sustras executării.
„Cel în cauză a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj – Serviciul de Investigații Criminale, în vederea îndeplinirii procedurii specifice, iar ulterior a fost escortat la Penitenciarul Craiova unde a fost încarcerat”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 16:16 - Biletele la tratament balnear în 2026 au fost aprobate oficial. Cine poate merge gratuit și ce prevede noul program
- 16:07 - Cutremur vineri, într-o zonă neobișnuită din România. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
- 16:01 - Criminalul Emil Gânj ar fi fost surprins într-o gospodărie din Mureș: „Era la toaletă”
- 15:57 - Sorin Grindeanu anunță că PSD este gata să preia guvernarea: „Eu am făcut apel să dăm un vot rațional, nu unul emoțional”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











