Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Orodel, județul Dolj, a fost reținut de către polițiști, luni, fiind acuzat că a violat o adolescentă în vârstă de 13 ani din localitate.

Potrivit IPJ Dolj, în seara zilei de ziua de 1 ianuarie, poliţiştii din Plenița au fost sesizați prin apel de urgenţă 112, de un bărbat de 36 ani, din comuna Orodel, cu privire la faptul că, fiica concubinei sale, o minoră în vârstă de 13 ani, ar fi fost victima unei tentative la viol.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că un tânăr din localitate a forțat-o pe fată să întrețină relații sexuale cu el.

„În fapt, un tânăr de 22 de ani, din localitate, este bănuit că prin folosirea forţei, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora, pe un teren viran din localitate. În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în vederea luării unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentNoi taxe de intrare la Water Park Craiova
Articolul următorBucăţi de tencuială din clădire Prefecturii Dolj desprinse. Imobilul este în zona Târgului de Crăciun Craiova