Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere Calafat au descoperit, ascunse în două grătare metalice dintr-un camion, peste 38 de kilograme de opiu.

Potrivit unui comunicat al Poliției de frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean turc de 53 de ani, aflat la volanul unui camion.

Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, pește, încărcat din Turcia pentru societăţi din Franţa şi Italia.

În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în lăzile de depozitare ale remorcii, 480 de pachete cu țigări, care aveau aplicate timbre fiscale de Turcia.

De asemenea, pe șasiul remorcii, în compartimentul pentru depozitare, au fost descoperite două grătare din metal. Acestea erau prevăzute cu câte un spațiu de colectare, închis ermetic prin sudare.

Existând suspiciunea că în acele spații s-ar putea afla bunuri interzise, polițiștii de frontieră au procedat la desfacerea acestora. Astfel, s-a constatat faptul că fiecare cutie conține câte un pachet, acoperit în material din plumb, în interiorul căruia se afla o substanță solidă de culoare maronie, posibil opiu, în cantitate totală de 38,6 kilograme.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 600.000 euro, susțin polițiștii. Substanța va fi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR.

Cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT şi BCCO Craiova pentru trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

Șoferul turc a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentMinistrul Agriculturii la Realitatea Plus. Prin schemele de sprijin urmărim ca cerealele să nu mai plece la export
Articolul următorDreptul la ADEVĂR. Etica bunului simț – Emilia Șercan pune PUMNUL în gura presei libere – vendetă imorală