Pesta porcină africană evoluează, în prezent, în 235 de localități din 25 de județe, cu un număr de 609 focare, dintre care nouă focare în exploatații comerciale și două focare în exploatații de tip A, potrivit unei informări ANSVSA.

Potrivit comunicatului ANSVSA, au fost stinse peste 2.282 de focare, județul Dolj regăsindu-se pe listă cu 190 de cazuri.

Cu privire la focarele active, în Dolj sunt 63 de astfel de cazuri în gospodării și 29 la mistreți.

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost eliminați 545.022 de porci afectați de boală și există 2.473 de cazuri la mistreți.

În ceea ce privește despăgubirile, până la această dată, în Dolj au fost plătite despăgubiri pentru 1.305 exploatații, din cele 1.313 afectate, în valoare de 7.540.290 de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe, informează ANSVA.

Articolul precedentA furat un an întreg. Cum s-a dat de gol un bărbat din Dolj, reținut ulterior de poliție
Articolul următorDezvăluiri: caracatița jurnaliștilor și analiștilor plătiți de PSD din bani publici