Atelier de benzi desenate, de modelare a lutului, origami, laboratoratul creativ, instrumentele pământului, realizarea unor păpuși din materiale neconvenționale sau din hârtie, cărora li se vor da roluri în povești, acestea sunt o parte dintre cele 17 ateliere organizate pentru micuții din Craiova, în cadrul Festivalului „Puppets Occupy Street”.

Participarea la aceste ateliere se face în baza înscrierilor, pe adresa de e-mail a festivalului, în perioada 13-22 august. „Înscrierile se fac la adresa de e-mail [email protected], în perioada 13 – 22 august, în limita locurilor disponibile. Accesul la ateliere este gratuit. Pentru înscriere sunt necesare: numele și vârsta participantului, denumirea atelierului pentru care optează și ziua în care își dorește să participe”, menționează organizatorii festivalului.

Atelierele se adresează copiilor de peste 5 ani, fiecare acțiune având stabilită categoria de vârstă și numărul de locuri disponibile(10 sau 15). Patru din cele 17 ateliere de creație, destinate categoriei de vârstă peste 14 ani, se vor derula în parteneriat cu Asociația Beard Brothers Craiova, participanții fiind exclusiv membri ai acestei asociații. Este vorba de atelierele „Obiectul visător”, „Chipurile Pălărierului”, „Viața secretă a unei păpuși” și „Sand Art”.

În ceea ce privește programul, atelierele se desfășoară în anumite intervale orare, având un anumit număr de zile, cei interesați de aceste evenimente având la dispoziție pagina de Facebook a festivalului sau pe cea a Teatrului Colibri din Craiova, organizator. 

 

Articolul precedentVIDEO/FOTO. Protest împotriva Guvernului și la Craiova
Articolul următorPeste 500 de craioveni în stradă. VIDEO/FOTO