Zece persoane au ieșit din carantină, în județul Dolj, acestea fiind dintre cele care fie au călătorit cu cetățeanul italian infectat cu coronavirus, fie care au intrat în contact direct cu acesta. 

Potrivit celei mai noi informări a Prefecturii Dolj, alte zece persoane sunt în continuare în carantină într-un spațiu special amenajat din Craiova

Totodată, tot luni, alte 28 de persoane care se aflau izolate la domiciliu au ieșit de sub măsurile de restricție, dar alte 25 de persoane au fost izolate, conform reprezentanților Prefecturii Dolj.

„În acest moment, în carantină se află 10 persoane. În numărul total de astăzi al persoanelor izolate, se află și persoana suspectă de infecție cu coronavirus. 10 persoane au ieșit din carantină față de raportarea anterioară. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Dolj.

În total, în județul Dolj, 358 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, nicio persoană nefiind diagnosticată cu infecție cu virusul COVID-19 .

Articolul precedentDolj: Angajata unei primării agresată de doi bărbați. Amendă și dosar penal pentru ultraj
Articolul următorÎncep audierile miniștrilor Guvernului Cîțu