O femeie în vârstă de 51 de ani, din Craiova, este cercetată penal, după ce joi a fost prinsă, în piața din centrul urbei, de către jandarmi, cu trei plase în care avea țigări de contrabandă. 

Când a văzut jandarmii, aceasta a abandonat cele trei plase şi a schimbat direcţia de mers încercând să părăsească zona unde se afla. Oamenii legii au oprit-o și i-au cerut date privind identitatea.

„Fiind întrebată cu privire la pachetele de ţigări deţinute, fără marcaj fiscal legal, numita I.V., în vârstă de 51 de ani, din Craiova, nu a putut să justifice provenienţa acestora şi a recunoscut că nu posedă astfel de documente”, au transmis reprezentanții IJJ Dolj, într-un comunicat de presă.

Femeii i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.

Întreaga cantitate de 7.400 ţigarete va fi predată pe bază de proces-verbal reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale Craiova, iar dosarul va fi înaintat organelor competente pentru continuarea cercetărilor, mai anunță IJJ Dolj.

 

 

Articolul precedentSubprefectul de Dolj, învestit în funcție
Articolul următorPistol deținut ilegal, confiscat de polițiștii craioveni