O tornadă a putut fi observată, joi seara, într-un sat al comunei Drăcșenei din județul Teleorman, imaginile filmate fiind postate pe Facebook.
Un bărbat care mergea cu autoturismul în apropierea locaţiei a oprit şi a filmat fenomenul meteo extrem.
Mai multe localităţi din judeţul Teleorman au fost afectate de inundaţiile provocate de ploile abundente de joi, zeci de străzi, gospodării, case şi drumuri locale şi judeţene fiind inundate.
Din cauza apelor, DJ 546 a fost închis, joi noapte, între Liţa şi Segarcea Vale. Motivul luării acestei decizii a fost erodarea unei subtraversări şi precipitaţiile abundente cu scurgeri de pe versanţi.
Şi la ora transmiterii acestei ştiri, zeci de pompieri intervin pentru scoaterea apei din casele şi curţile oamenilor.
Judetul Teleorman ( Satul Vechi) – 28 iunieSursa: Pencescu Paul
Publicată de Meteoplus pe Joi, 28 Iunie 2018