Momentul în care șoferul camionului, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Craiova, a pierdut controlul volanului, intrând într-un imobil, la Brădești, a fost surprins de camere de supraveghere din zonă. Accidentul a avut loc luni, șoferul murind și o fetiţă de 6 ani, dintr-un alt autoturism, fiind rănită. 

Bărbatul în vârstă de 60 de ani era șoferul unui autocamion. Acesta a încercat să evite impactul cu mașina staționată pe prima bandă, moment în care a pierdut controlul direcției și intrat într-o casă din Brădești.

„Șoferul TIR-ului în vârstă de aproximativ 60 ani a fost găsit încarcerat și decedat, iar fetița cu mici traumatisme la nivelul capului i se acorda primul ajutor medical și va fi transportata la UPU. TIR-ul are o capacitate de 12 tone și este gol”, a declarat Florin Cocoșilă,purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.

Fetița în vârstă de 6 ani are mai multe leziuni în zona capului. Aceasta se afla în mașina pe care șoferul TIR-ului a vrut să o evite.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Articolul precedentCraiova, capitala tineretului
Articolul următorLucrări făcute după bunul plac al muncitorilor, în Dolj. Ciment turnat direct pe iarbă, în curtea unei grădinițe din localitatea Moțăței