Acoperișul a două imobile gospodărești din Craiova a fost cuprins de flăcări, vineri, pompierii doljeni intervenind cu două autospeciale pentru lichidarea incendiului. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoșilă, suprafața incendiată este de aproximativ 150 de metri pătrați. Nu au fost înregistrate victime, cele două imobile nefiind locuite.

„Este vorba despre un incendiu la acoperișul a două anexe gospodărești, în Craiova, pe strada Drumul Jiului, spre Cinema 8 Mai. Intervine Detașamentul 1 Craiova cu două autospeciale și este trimis un echipaj de prim ajutor medical preventiv de la  Detașamentul 2. Suprafața incendiată ar fi undeva la aproximativ 150 mp de acoperiș”, a spus Cocoșilă.

 

 

Articolul precedentCeartă pe transportul gratuit al elevilor din Craiova. Ideea tinerilor a fost politizată
Articolul următorSute de doljeni au intrat în cursa pentru 12 posturi scoase la concurs de IPJ Dolj. Cei mai mulți vor să lucreze la Serviciul Criminalistic