Doi tineri din Craiova s-au luat la bătaie, luni seara, în cadrul protestelor anti-restricţii care s-au desfăşurat în Bănie.

Potrivit IPJ Dolj, incidentul a izbucnit la punerea în mişcare a manifestanţilor.

„Ieri, 29 martie, polițiști din cadrul Secție 1 Poliție Craiova și jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj, în timp ce asigurau măsurile de ordine la protestul spontan ce a avut loc pe raza Municipiului Craiova,în zona străzii Calea București, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, după punerea în mișcare a manifestanților, între doi dintre participanți a izbucnit o altercație spontană. Polițiștii au identificat persoanele implicate în altercatie, fiind vorba de 2 tineri de 26 și 19 ani, ambii din Craiova, care au fost conduși la sediul secției pentru continuarea cercetărilor”, transmite IPJ.

Cei doi tineri nu au dorit să formuleze plangere penală unul față de celălalt, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu soluție legală”, mai arată reprezentanţii Poliţiei.

Câteva sute de persoane au participat, luni seară, la un protest anti-mască şi anti-restricţii, în municipiul Craiova. Protestatarii s-au organizat pe Facebook, iniţiatori fiind membri ai partidului AUR.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentÎntâlnire cu experţi ai Băncii Europene de Investiţii, pe tema Spitalului Regional Craiova
Articolul următorReabilitarea Colegiului Carol I, în linie dreaptă. S-a emis certificatul de urbanism