Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital, duminică seara, după ce căruța în care se afla a fost lovită din spate de un autoturism, pe o stradă din Craiova. Atât șoferul, cât și căruțașul se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Accidentul s-a petrecut pe Bariera Vâlcii din Craiova.

„Un bărbat de 50 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism prin Bariera Vâlcii, nu a păstrat o distanta corespunzătoare fata de o căruță care circula în aceeași direcție de mers. În urma impactului a rezultat o victima, un tânăr de 20 de ani, din Craiova, pasager in căruță, transportat la spital, rănit ușor. De asemenea, in urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că atât conducătorul auto, cât și tânărul de 20 de ani, care conducea căruța se aflau sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

El a adăugat că șoferul avea o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cel din căruță 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul autoturismului a refuzat prelevarea de probe biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

„În cauza, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpa, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice și totodată au luat măsuri de sancționare contravențională pentru abaterile constatate”, a mai declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Sursa foto: Facebook/info trafic craioCr

Articolul precedentDoi bărbați din Dolj, arestați pentru lipsire de libertate și tentativă de viol
Articolul următorDepoul de tramvaie din Craiova, un real pericol pentru angajați. Expertiza tehnică: „Există riscul producerii unor evenimente de natură umană”