O persoană a ajuns la spital, luni, în urma unui accident în lanţ petrecut pe drumul naţional DN 6, Caracal Craiova, în care au fost implicate patru autoturisme.

Potrivit poliţiţiştilor, accidentul s-a petrecut după ce un tânăr de 21 de ani din Caracal, care conducea un autoturism pe DN 6, Caracal-Craiova, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de un autovehicul condus de un bărbat de 47 de ani, din Găești, județul Dâmbovița, intrând în coliziune cu acesta.

Cel de-al doilea autoturism, în urma impactului, a fost proiectat în spațiul verde din partea dreapta a părții carosabile.

Tot în urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 21 de ani, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de mers de o tânără de 19 ani, din comuna Apele Vii și ulterior cu un alt autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, din Bucuresti, care au fost proiectate pe strada Stejarului din satul Preajba, comuna Malu Mare.

În urma accidentului, o persoană a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conștientă.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Articolul precedentCraiova: Prins drogat la volan, a încercat să mituiască poliţiştii
Articolul următorRomânia a introdus carantină la revenirea din ȘASE provincii din Spania