Autorităţile locale din Dolj se lovesc de primele probleme privind implementarea masterplanului de deşeuri, existând localităţi unde foarte multe familii refuză încheierea unui contract pentru ridicarea gunoiului.

Firma care va colecta deşeurile din judeţul Dolj a demarat procedura de distribuire a tomberoanelor, dar faptul că vor trebui să achite un anumit tarif pentru acest serviciu i-a făcut pe mulţi doljeni să nu accepte încheierea unui contract. După mai multe explicaţii oferite de către reprezentanţii primăriilor, unii au înţeles, alţii nu s-au lăsat convinşi.

Una dintre comunele în care au fost distribuite tomberoane, în cursul acestei săptămâni, este Braloştiţa. Aici, au fost persoane care aşteptau ca situaţia să intre în normal, dar şi familii cu care nimeni nu s-a putut înţelege.

„Şi în localitatea noastră au început să fie distribuite tomberoane de gunoi tuturor gospodăriilor din comună, ca urmare a implementării contractului privind concesionarea serviciilor de colectare şi transport al deşeurilor din judeţul Dolj. Costurile aferente colectării gunoiului vor fi suportate de fiecare familie în parte, acestea ridicându-se la valoare de 2,5 lei/membru în fiecare lună, cost ce va fi inclus în impozitul anual datorat la bugetul local. Existând de acum soluţia deşeurilor menajere, o să se aibă în vedere şi înăsprirea sancţiunilor pentru cei ce vor arunca gunoaiele pe marginea drumurilor”, este mesajul primarului comunei Braloştiţa, Dumitru Amza.

Reprezentanţii administraţiei judeţene se aşteptau şi la asemenea reacţii din partea doljenilor din mediul rural, mai ales că nu există nicio măsură prin care aceştia să fie obligaţi să încheie contracte pentru un astfel de serviciu. Tariful a fost gândit, transmite administraţia judeţeană, tocmai pentru a fi mai uşor de acceptat. Rămâne ca fiecare edil din judeţ să găsească cea mai bună variantă pentru rezolvarea situaţiei.

Articolul precedentElevii din Dolj vor primi mere în următorii doi ani de studiu
Articolul următorSute de elevi din Dolj cu angină, boli infecţioase şi pediculoză