Pune mare preț pe munca în echipă, ceea ce este esențial în domeniul său de activitate, lucrează într-una dintre cele mai importante companii din țară(cu experiență semnificativă în dezvoltarea unor programe pentru domenii precum: Aeronautica, Space, Energie și Transport) și din 2014 colaborează cu Agenția Spațială Europeană. Lucian Bărbulescu, din Craiova, este și profesor la „Automatică” și chiar dacă a avut nenumărate șanse de a pleca peste hotare, nu a făcut acest pas și nici nu îl va face.

La începutul lunii iunie, anul acesta, Lucian Bărbulescu a participat la Congresul SpaceOps din Marsilia, eveniment organizat de Agenția Spațială Europeană, cu proiectul „OrbiPro-un set de instrumente pentru propagarea precisă a orbitei”, instrumente care permit calcularea poziției și evoluției unui satelit în spațiu.

Team leader în cadrul acestui proiect, Lucian Bărbulescu a lucrat continuu, cu întreaga echipă, munca doljenilor fiind apreciată la nivel european. „Cu Agenția Spațială Europeană colaborăm, prin intermediul companiei C-S România, din anul 2014. Aceste conferințe se fac din doi în doi ani, anul acesta fiind organizată la finele lunii mai, începutul lunii iunie, în Marsilia. La un astfel de proiect se lucrează câteva luni. Poate îl pregătești cu un an și ceva înainte de a avea loc evenimentul, conferința. Foarte importantă este colaborarea. Noi colaborăm atât între noi, dar și cu cei din Franța comunicăm continuu. Produsul final, aplicația, aparține firmei, putem face ce vrem cu el dar și Agenția Spațială Europeană îl poate folosi. Ei au plătit-o, deci o pot utiliza. Pentru aceste conferințe se stabilesc anumite teme. Cine este interesat își alege tema și demarează lucrările. Proiectul nostru a participat la Secțiunea Documente Șiințifice, fiind vorba despre instrumente care ajută la propagarea precisă a orbitei”, a explicat Bărbulescu.

Faptul că pot participa la astfel de evenimente internaționale este motivant pentru fiecare dintre angajații implicați în aceste proiecte plătite cu câteva sute de mii de euro, de către Agenția Spațială Europeană. Dincolo de latura financiară, cea mai mare mulțumire a echipei din care face parte și Lucian Bărbulescu este că proiectele lor sunt utilizate, că au aplicabilitate. Și pentru a i se asigura succesul unei astfel de aplicații, important este să respecți pașii cu strictețe, greșelile nefiind permise. „Într-un astfel de domeniu, unde fiecare pas trebuie gândit, bine gândit, nu ai voie să greșești. Domeniul spațial este foarte frumos, complex dar presupune o mare atenție, în realizarea anumitor aplicații. Și pentru reușite, foarte important este și studiul continuu întrucât mereu apar noutăți. Cu studiu, pasiune și muncă poți avea reușite”, a completat Bărbulescu.

Lucian Bărbulescu este pasionat de domeniul spațial din timpul liceului, studiind la Colegiul Național „Carol I” din Craiova. I-a plăcut foarte mult fizica și a știut că acesta este drumul ce i se potrivește. Din anul 2004 este și profesor în cadrul Facultății de Automatică a Universității din Craiova. Deși a avut șanse să își găsească un loc de muncă în afara țării, Lucian Bărbulescu nu a luat în calcul această variantă. „Am fost plecat vreo trei luni, dar nu pot spune că aș alege acest drum. Îmi este bine și aici și nu aș pleca. Momentan aceasta este părerea mea. Craiova, în ultima perioadă, a devenit un oraș interesant, referitor la prezența firmelor de IT. Se câștigă decent, angajatorii au tot venit în zonă, dar mai greu este cu personalul bine pregătit. Eu sunt și cadru didactic și observ că studenții nu iau lucrurile în serios. Este păcat că sunt așa superficiali. Bine că acum mai avem acea admitere și măcar mai există o oarecare triere. Când era doar pe bază de dosare, lucrurile au stat și mai rău. Tinerii nu înțeleg că pentru a reuși într-un astfel de domeniu ai nevoie de pasiune, în primul rând. Pentru că dacă îți place lucrul acela continuu nu mai presupune o corvoadă. Acesta este sfatul meu pentru tineri: să nu opteze pentru acest domeniu dacă nu vor să studieze responsabil și mai ales dacă nu le place”, a conchis Lucian Bărbulescu.

 

Articolul precedentInundații într-o comună din Olt. Locuințe puse în pericol de apă (FOTO&VIDEO)
Articolul următorConstrucţia centurii de Nord a Caracalului, în impas