Un bărbat din Moldova Nouă, județul Caraș Severin, a intrat cu mașina în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Craiova, sâmbătă seară, spre spaima oamenilor care se aflau acolo.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru a declarat că singurul rănit este soferul, un bărbat în vârstă de 39 de ani din județul Caraș-Severin.

„Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Moldova Nouă, județul Caraș-Severin ar fi intrat cu un autoturism în ușile de acces ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cauza producerii incidentului. Conducătorul autoturismului este singurul rănit”, a declarat reprezentantul poliției.

Articolul precedentRazie de amploare în Craiova, după scandalurile din ultima perioadă. VIDEO/FOTO
Articolul următorȘoferul care a intrat cu mașina în spital era băut. Le-a spus polițiștilor că a încurcat accelerația cu frâna