Un bărbat și o femeie din județul Dolj au fost grav răniți după ce au fost implicați într-un accident rutier produs vineri seară, în jurul orei 22.00, între localitățile Tâmburești și Murta din Dolj. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, medicii sosiți la fața locului efectuează manevre de resuscitare, starea celor două persoane fiind foarte gravă.

Accidentul a avut loc după ce bărbatul a pierdut controlul volanului, mașina răsturnându-se în afara părții carosabile.

„Un bărbat a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea pe DN55, între localitățile Tâmburești si Murta, mașina răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma accidentului au rezultat două victime, ambele inconștiente”, a declarat Grădinaru.

Articolul precedentVIDEO/FOTO. Sute de călători, înghesuiți în două vagoane, într-un tren pe ruta București-Craiova. Oamenii stau cu ușa deschisă în timpul mersului pentru a putea respira
Articolul următorBărbatul și femeia implicați în accidentul din Dolj au decedat