Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din orașul Corabia, județul Olt, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, a fost reținut marți de către polițiștii craioveni.

Potrivit IPJ Dolj, marți dimineață, casa bărbatului din orașul Corabia, a fost percheziționată, acțiune derulată într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Bărbatul, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, ar fi intrat, prin forțarea grilajului unei case de amanet telefoane mobile, în incintă, dar nu a apucat să fure nimic întrucât s-a declanșat sistemul de alarmă.

În urma percheziției și a activităților informativ-operative desfășurate de polițiștii Secției nr.4 Poliție Craiova, bărbatul în vârstă de 43 de ani, din orașul Corabia, bănuit de comiterea faptei, a fost reținut.

„Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Activitățile desfășurate cu ocazia percheziției domiciliare au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Poliția Orașului Corabia”, arată IPJ Dolj.

Articolul precedentPercheziții ale polițiștilor constănțeni în Dolj, la persoane bănuite de înșelăciune cu utilaje agricole
Articolul următorCSU Craiova învinge CSC Dumbrăviţa la tenis de masă (F), în manşa tur a barajului de promovare în Divizia A