Trei tineri doljeni au ajuns pe podium, la Olimpiada Naţională Meșteșuguri Artistice, organizată la Sibiu, tainele sculpturii în lemn descoperind-le în cadrul Muzeului Olteniei. 

La competiția de la Sibiu au participat peste 250 de candidați din țară și din străinătate.

„Și, dacă am ajuns astăzi, să câștigăm premii la Olimpiada Națională Mesteșuguri Artistice Tradiționale „Fara Limite – împreună întru Traditie”, organizată de Complexul Muzeal Astra Sibiul, concurând cu 250 de copii din 31 de judete ale tarii, dar și din Suedia, Bulgaria, Moldova și China, obținând premii, este pentru că în cadrul atelierelor meșteșugărești organizate la Muzeul Olteniei, totul este de atins, învârtit, rotit, învățat, acționat, încrustat, plăcut, bucurat, căci totul este făcut ținând cont de curiozitățile, imaginația și dorința de învățare a copiilor, în care joaca nu are margini, în care copiii pot petrece și patru ore pentru că nu se plictisesc, pentru că tehnicile meșteșugărești devin accesibile, pentru că imaginația și libertatea sunt maxime, iar copiii iubesc să fie ei înșiși oriunde, cu atât mai mult într-o sală plină de obiecte de patrimoniu”, transmit reprezentanții Muzeului Olteniei.

Ionuț Smarandache este cel care de 12 ani face din sculptura în lemn o experiență plăcută și cu efect maxim pentru tinerii interesați.

Câștigătorii concursului sunt Robert Preda, locul I- sectiunea Icoana de vatră; locul al II-lea – Florin Nițu – sectiunea Sculptură în lemn; locul al II -lea -Andrei Vîrtosu – secțiunea prelucrarea artistică a lemnului.

 

Articolul precedentImnul Național a răsunat în centrul Craiovei
Articolul următorFără investigații RMN decontate de stat, până la sfârșitul anului. 3.000 de doljeni pe lista de așteptare făcută de o clinică din Craiova