Primăria Craiova achiziţionează și anul acesta servicii de formare profesională pentru angajați, cursurile ținându-se la munte, în ciuda faptului că edilul Craiovei spunea, anul trecut, că va lua în calcul și o școlarizare locală. Acest lucru pare că nu a fost posibil, 69 de persoane din cadrul instituției, între care trei aleși locali, 23 de persoane cu funcții de conducere și 43 de persoane din rândul celor de execuție, urmând să plece într-o stațiune montană „aflată la maximum 300 de kilometri de Craiova”, conform caietului de sarcini.   

Trimiterea anagajaților la mare sau la munte pentru cursuri de perfecționare este o practică răspândită în instituțiile statului, Primăria Craiova optând, anul acesta pentru o zonă de munte.

Conform cerințelor din caietul de sarcini, cei 69 de cursanți se vor perfecționa în trei etape, urmând „a se derula succesiv, în perioada iunie-iulie, trei sesiuni de formare profesională(…) cu o durată de cinci zile pentru cele patru domenii menționate. (…) Numărul total de ore formare/curs este de 30, iar numărul maxim de ore/zi/curs este de 6 ore. Se vor asigura 5 nopți de cazare cu pensiune completă și decontarea chetuielilor de transport dus-întors”, se arată în caietul de sarcini.

Cursanții vor fi cazați la un hotel de minimum trei stele, ofertantul urmând să prezinte două opțiuni de locații, iar Primăra Craiova să decidă unde își trimite angajații.

Domeniile pentru care se dorește perfecționarea funcționarilor craioveni sunt: „Auditor intern”, „Managementul riscurilor”, „Management în administrația publică locală” și „Tranziția la SR EN ISO 9001:2015”.  Cei 69 de cursanți se înscriu în Proiectul „Standarde și Instrumente în Implementarea Managementului Calității Administrative la nivelul Primăriei Municipiului Craiova”, finanțat în cadrul POCA 2014-2020, conform unui contract încheiat anul trecut, în luna iunie, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Primăria Craiova.

Firma care va câștiga licitația trebuie să asigure câte un formator pentru cele patru cursuri, materialele de curs, chestionare de evaluare, echipamente necesare, serviciile de masă.

Operatorii economici interesați pot trimite ofertele până pe data de 7 iunie, valoarea estimată de către reprezentanții Primăriei Craiova fiind de 156.997 de lei.

Deși anul trecut edilul Craiovei, Mihail Genoiu, a menționat că astfel de cursuri se pot organiza și în municipiul Craiova, se pare că administrația locală nu dorește să frâneze tradiția formării angajaților prin trimiterea lor în diverse stațiuni din țară.

 

Articolul precedentS-a prelungit Codul galben de vreme rea pentru județul Dolj
Articolul următorAmenzi de peste 20.000 de lei aplicate șoferilor doljeni