Lucrările de extindere a terminalului Plecări al Aeroportului Internațional Craiova sunt în plină desfășurare, accesul pasagerilor în zona controlului de securitate și la etajul unu fiind interzis pentru o anumită perioadă de timp. 

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Dolj, lucrările în cele două zone vor dura aproximativ o lună, timp în care personalul aeroportului va asigura ghidarea pasagerilor în incinta unității.

„Începând din această săptămână se execută mai multe lucrări specifice în zona controlului de securitate și la etajul 1 al clădirii Aeroportului astfel încât, pentru o perioadă de aproximativ o lună, pasagerii nu vor avea acces în aceste spații. Personalul Aeroportului va asigura ghidarea și sprijinul călătorilor pentru ca disconfortul resimțit să fie cât mai micâ”, a menționat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Lucrările derulate în această perioadă se încadrează într-un amplu proiect de extindere a celor două terminale, Plecări și Sosiri, o investiție a Consiliului Județean Dolj de aproape 25,2 milioane de lei și care va fi gata în primăvara anului viitor, dau asigurări autoritățile.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentCHECK-IN. Clădire de patrimoniu, demolată fără autorizație
Articolul următorClaudiu Năsui: „A existat mereu o cârdășie între aceste companii de stat și politicieni”