Tariful de depozitare a deșeurilor în depozitul ecologic Mofleni va fi majorat, începând cu data de 1 martie, cu suma cuprinsă în proiectul privind închiderea celulelor C1-C5, Primăria Craiova primind raportul de la firma care a verificat acest proiect.  

Potrivit unui raport al Direcției Servicii Publice din cadrul Primăriei Craiova, în care au fost trecute și concluziile verificărilor, valoarea totală a lucrărilor de închidere este de 13.140. 966 de lei, fără TVA, însemnând 11, 8 lei/tonă, fără TVA.

„S.C.Envistruct Consult S.R.L comunică autorității locale, prin adresa înregistrată sub nr. 35687/20.02.2019, raportul cu privire la serviciile de verificare a proiectului privind „Închiderea depozitului de deşeuri solide urbane şi industriale asimilabile Mofleni, celulele C1- C5”. Concluziile prezentate în raport, sunt următoarele: proiectul tehnic de închidere respectă cerinţele legislaţiei în vigoare cu privire atât la forma documentului cât şi conţinutul acestuia; soluţia tehnică de închidere respectă prevederile Normativului tehnic de depozitare a deşeurilor; soluţia de profilare a deşeurilor este singura soluţie fezabilă de închidere a celulelor de depozitare pe amplasamentul existent; costurile de închidere sunt justificate prin programe de calcul a devizelor şi sunt în concordanţă cu listele de cantităţi şi cantităţile de deşeuri din amplasament; valoarea totală a lucrărilor de închidere este de 13.140. 966 de lei, fără TVA; rezultă un cost mediu al lucrărilor de închidere de 11.8 lei/t, respectiv 291.05 lei/mp, fără TVA”, sea rată în raportul Direcției Servicii Pblice din cadru Primăriei Craiova.

La ora actuală, tariful de depozitare a deșeurilor în depozitul ecologic Mofleni este de 19,27euro/tonă, fără TVA. Proiectul de hotărâre privind majorarea tarifului va fi votat, joi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Craiova.

Articolul precedentTânăr dintr-o comună din Dolj, arestat pentru lipsire de libertate. Acesta a fost prins la frontiera din Calafat
Articolul următorUn doljean, susţinut să preia şefia Autorităţii Electorale Permanente (AEP)