Tariful practicat pentru colectarea gunoiului va fi mai mare, începând cu luna februarie, consilierii municipali craioveni urmând să voteze un proiect în acest sens, joi, în cadrul ședinței ordinare.

Astfel, dacă până acum tariful lunar era de 8,51 de lei/persoană, fără TVA, varianta propusă este suma de 10.77 de lei/persoană, fără TVA.

Agenții economici și instituțiile publice vor plăti 105,88lei/mc/lună fără TVA, iar până acum plăteau 83,74 de lei fără TVA/mc/lună.

Pentru colectarea deşeurilor municipale, tariful crește de la 122,63 lei fără TVA/mc/lună, la 155,06 lei/mc/lună, fără TVA.

Craiovenii care vor avea nevoie să le fie ridicat molozul sau lemnul rezultate în urma unor lucrări de construcții, vor plăti în loc de 194,62 lei fără TVA/mc, 215,29 lei fărăTVA/mc(pentru moloz) și în loc de 50,46 lei fără TVA, 61,54 lei fără TVA/mc, pentru lemn.

Toate aceste scumpiri au la bază, conform unui raport întocmit de Salubritatea Craiova, creșterea salariului minim, a tarifului pentru depozitarea gunoiului în Depozitul ecologic Mofleni sau a prețurilor pieselor de schimb, a combustibilului.

Articolul precedentMâncare frumos ambalată, dar în bătaie de joc pregătită. Ce reclamă pacienții Spitalului Județean de Urgență Craiova
Articolul următorGrefierii, în grevă pentru pensiile speciale. NU lucrează luni și marți