Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Cujmir, județul Mehedinți, a fost găsit înecat în Dunăre, în localitatea Cetate din județul Dolj.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că este vorba de un tânăr de 19 ani, din Cujmir, care s-a dus la Dunăre pentru a face baie în zona localității Cetate.

Acesta era însoțit de mai multi prieteni.

Ar fi intrat în apă împreună cu un alt băiat, însă pentru că nu ar fi știut să înoate foarte bine a fost tras sub apă.

Cel care intrase cu el în apă ar fi încercat să îl salveze, fără succes.

„A fost găsit de scafandri, i s-au făcut manevre de resuscitare, însă acesta era deja decedat” , a explicat reprezentantul IPJ Dolj.

Articolul precedentScafandrii din două județe caută un tânăr înecat în Dunăre, la Cetate -VIDEO
Articolul următorAteliere de creație în cadrul Festivalului Puppets Occupy Street, la Craiova