Tânărul în vârstă de 22 de ani din Dioști, fostul iubit al adolescentei Izabela Biră, cea care a anunțat faptul că bărbatul a amenințat-o și chiar a atacat-o în propria locuință, a fost pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, „acesta este bănuit că, la data de 4 iulie, respectiv 8 iulie, ar fi comis infracţiunile de violare de domiciliu, distrugere, ameninţare şi lovire sau alte violenţe, persoană vătămată este o minoră de 16 ani, din localitate. În ceea ce priveşte plângerea prealabilă referitoare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, aceasta a fost depusă, în cursul zilei de luni, de către un bărbat de 50 de ani, din Dioşti”.

Pentru faptele sale, susține familia tinerei din Dioști, prietenă cu Luiza Melencu, tânărul nu a fost luat la întrebări până luni, când conducerea IPJ Dolj a și dispus un control la postul de poliție din Dioști.

Despre această situație s-a aflat luni, când adolescenta de 16 ani a povestit despre această perioadă de chin prin care trecea cu fostul iubit. Aceasta a mai spus că polițiștii, când au venit, în iulie, să vadă despre ce este vorba, au certat-o că a insistat cu telefoanele la 112. Aceasta a apelat de două 112 întrucât, susține că după primul apel trecuse mai bine de o oră și poliția nu ajunsese la locuința sa.

Controlul la Postul de Poliție Dioști este încă în derulare, potrivit purtătorului e cuvânt al IPJ Dolj.

Articolul precedentVIDEO/FOTO. Accident în centrul Craiovei. A intrat cu mașina într-o clădire, un copil de 13 ani fiind rănit
Articolul următorDezinsecție alternativă la Craiova. Autoritățile vor acționa aerian și terestru împotriva țânțarilor