Transportatorii de mărfuri și persoane, care au tranzitat județul Dolj, în perioada 13-19 mai, au fost verificați de către polițiști, acțiunea fiind derulată la nivel european.

Oamenii legii au aplicat, în cele șapte zile, peste 150 de amenzi în valoare totală de 45.000 delei.

„În perioada 13 -19 mai, conform Planului de Operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa, Serviciul Rutier Dolj a organizat acțiunea TRUCK & BUS, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și mărfuri. Acțiunea a vizat reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă”, a declarat Cosmin Grădinaru purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Acesta a mai spus că poliţiştii au aplicat 111 amenzi conducătorilor autovehiculelor de transport marfă, 11 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 41 pentru că nu purtau centura de siguranță, 12 pentru defecțiuni tehnice sau marfa neasigurată, 21 pentru lipsă documente şi 26 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor de autovehicule pentru transport persoane, șase dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteza, 19 pentru neportul centurii de siguranta, trei pentru defectiuni tehnice şi 21 pentru alte abateri.

Activităţile s-au desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de Operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

 

 

Articolul precedentFemeie din județul Dolj dată dispărută. A plecat de acasă la începutul lunii aprilie
Articolul următorAutoritățile din Dolj, din nou, în alertă. Cod Galben de inundații pe râul Jiu