Peste 190 de amenzi au fost aplicate, miercuri, de către polițiștii și jandarmii doljeni, în urma verificărilor efectuate pentru a vedea dacă se respectă prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/2020. Cu acest prilej, o societate comercială a fost amendată întrucât avea la vânzare, ilegal, măști de protecție.
Potrivit informării efectuate de către reprezentanții Prefecturii Dolj, au fost verificate peste 2.800 de persoane și 311 unități economice.
„Autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.800 de persoane și 311 societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite. De asemenea, având în vedere faptul că, începând cu ziua de ieri, au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/2020, forţele de ordine au desfăşurat activităţi pentru punerea în aplicare a restrictiilor privind circulaţia persoanelor. Pentru abaterile constatate, cu privire la interdicţiile instituite în legătură cu circulaţia persoanelor, poliţiştii şi jandarmii doljeni au aplicat peste 190 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 370.000 de lei”, se arată în informarea Prefecturii Dolj.
Și în domeniul economic au fost depistate nereguli, administratorul unei societăți fiind amendat pentru că avea la vânzare 500 de măști de protecție fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege pentru comercializarea acestora.
„Totodată, poliţiştii de la economic au continuat verificările care vizează descurajarea şi prevenirea apariţiei unor practici comerciale ilicite, care să afecteze interesele cetăţenilor. Astfel, poliţiştii au identificat un agent economic care deţinea 500 de măşti de protecţie, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege pentru comercializarea acestora. Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, iar cele 500 de măşti de protecţie au fost confiscate”, mai spun reprezentanții Prefecturii Dolj.