Șapte suporteri au fost amendaţi de jandarmi, în urma meciului FCU-CSU Craiova, care a avut loc luni seara. Aceștia au primit interdicţia de a mai asista la competiţii sportive, amendat fiind și organizatorul evenimentului. 

Potrivit unui comunicat remis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, cei șapte au fost sancţionaţi cu amendă în valoare totală de 6.200 de lei și s-a luat asupra acestora măsura de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de un an.

Suporterii au fost sancționați pentru că au aruncat în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel.

„În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun”, arată jandarmii craioveni.

De asemenea, a fost sancționat și organizatorul, cu amendă în valoarea de 10.000 lei pentru că nu a fost efectuat un control riguros al persoanelor la intrarea în stadion și nu au fost depistate făcliile, torțele, artificiile, materiale explozive, incendiare sau fumigene, interzise în astfel de situații.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentBilanț coronavirus 15 februarie: 21.885 cazuri noi și 204 decese
Articolul următorTânără din Dolj, băută la volan, a ajuns la spital după ce a lovit un stâlp