Crescătorii de animale din judeţul Dolj, în colaborare cu reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Dolj, au în vedere realizarea unei strategii prin care să îşi asigure o activitate eficientă. Mai exact, aceştia vor să pună la punct un plan imediat privind creşterea efectivelor de animale şi păsări în teritoriu.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură Dolj primul pas în acest sens a fost deja efectuat, aproximativ 30 de crescători de animale din judeţ întâlnindu-se la Giurgiţa şi discutând despre situaţia în care se găsesc la ora actuală. De asemenea, aceştia au vizitat, la Cetate, sediul unei asociaţii profilată pe creşterea ovinelor.

Potrivit directorului Direcţiei Agricole Dolj, Adrian Popa, în perioada 5-7 octombrie, la Centrul Multifuncţional Craiova se va organiza şi în acest an târgul dedicat agriculturii şi industriei alimentare, acţiune al cărui scop este şi proiectarea potenţialului zootehnic al judeţului Dolj.

„Evenimentul se deschide vineri, la ora 10.00 şi noi, cei de la Direcţie vom avea un simpozion la ora 12.00, în cadrul căruia vom veni cu informaţii utile”, a spus Popa.

Astfel, timp de trei zile, la Craiova vor fi expuse tehnologii, maşini şi utilaje agricole, sisteme de creştere şi furaje pentru animale, medicamente şi instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, ambalaje, servicii de consultanţă, reviste, cărţi şi cataloage de specialitate.

În cadrul evenimentului, va avea loc o expoziţie de animale şi păsări de rasă, cu sprijinul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Segarcea şi al Asociaţiei crescătorilor de păsări şi animale mici de rasă din Mehedinţi, ce va include „Tombola fermierului“, având ca premiu o oaie de rasă.

 

Articolul precedentSpectacolul „Don Giovanni” deschide stagiunea Operei Române Craiova
Articolul următorAccident rutier la Craiova. O femeie a trecut strada printr-un loc nepermis şi a fost lovită de o maşină – VIDEO