Europarlamentarul Claudiu Manda, preşedinte al PSD Dolj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă. Anchetatorii îl acuză pe acesta că ar fi intervenit pe lângă directorul AJPIS Dolj să acorde aproape 60 de ajutoare sociale în comuna Bratovoeşti.

În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată şi Marius Nicolae Simcelescu, cel care era la şefia Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj.

„În calitate de președinte al organizației județene Dolj a unui partid, inculpatul Manda Iulian-Claudiu ar fi intervenit, la data de 05 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, inculpatul Simcelescu Marius-Nicolae, simpatizant și militant al aceluiași partid, ocazie cu care și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurgeau din calitatea de președinte al organizației județene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluționarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești (Dolj), lucru pe care directorul instituției l-ar fi făcut prin încălcarea legii.

Intervenția inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obținerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei Bratovoești, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, față de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obținute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) și de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj”, arată procurorii DNA.

Aceasta, în condițiile în care anterior, a avut loc un control desfășurat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiții esențiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social.

„Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menționate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a încunoștințat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective. În acest context, în urma discuției purtate în data de 05 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acționat contrar dispozițiilor legale și ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuției, respectiv 05-29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat și în baza căruia au fost șterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale”, mai arată anchetatorii.

Ca urmare, AJPIS DOlj a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperați de la cele 59 de persoane menționate procesul-verbal de control al AJPIS DOlj și în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit.

AJPIS Dolj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 315.850 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin fapta inculpatului Simcelescu Marius-Nicolae.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curți de Casație și Justiție (instanță competentă pe motiv că unul dintre inculpați este în prezent membru al Parlamentului European) cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Ion Marin, la acea dată primar al comunei Bratovoeşti şi-a recunoscut vina.

„Prin sentința penală nr. 462 din 29.10.2020, definitivă prin neapelare la data de 16.11.2020, Tribunalul Dolj a admis acordul de recunoaștere a vinovăției menționat și l-a condamnat pe inculpatul MARIN ION la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat”, mai arată DNA.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentCraiova, primul weekend fără restricţii suplimentare. La cât a ajuns incidenţa cazurilor de COVID
Articolul următorREACŢIA lui Claudiu Manda, după ce a fost trimis în judecată de DNA