Premierul Ludovic Orban a anunțat, miercuri seara, că se are în vedere o reglementare care să prevadă intrarea alternativă în şomaj tehnic a angajaţilor de la stat, excepție făcând acele instituții implicate în lupta împotriva noului virus.

„Cert este că nu putem afecta zona de sănătate, însemnând spitale, direcţii de sănătate publică, ambulanţe, unităţi primiri urgenţe. De asemenea, nu putem afecta zona Ministerului Afacerilor Interne, cu toate efectivele de jandarmi, de pompieri, de poliţişti, nu putem afecta zona militară. De asemenea sunt mai greu de afectat zone ca, de exemplu, zona Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale”, a anunțat Orban, într-o emisiune la B1Tv.

Un plan există în acest sens, a spus Orban și vizeazaă atât administrația centrală cât și pe cele locale.

„Deja măsura este gândită şi urmează să fie implementată. Această măsură va fi valabilă nu numai pentru administraţia centrală, ci şi pentrui cea locală şi pentru toate instituţiile publice care nu sunt în subordinea guvernului, ci şi a Parlamentului sau sunt autonome”, a completat Orban.

Măsura prevede ca salariații din instituții să lucreze 15 zile, pentru ca următoarele 15 zile să intre în șomaj tehnic.

„Jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, restul de 15 zile urmând să fie într-o formă de şomaj tehnic, plătiţi la fel cum sunt cei în şomaj tehnic cu 75%. Acesta e mecanismul pe care l-am gândit, trebuie să asigigurăm funcționarea instituțiilor publice și, pe de altă parte, să respectăm şi rigorile de a reduce posibilitatea de răspânduire a virusului”, a conchis premierul.

Articolul precedentCOVID 19 Dolj: Peste 570 de persoane au ieșit din carantină
Articolul următorCraiova: Undă verde pentru deschiderea spălătoriilor auto