Consilierii municipali craioveni se vor întruni într-o ședință extraordinară online, în data de 31 martie, pentru a vota aprobarea unui studiu de oportunitate privind alegerea modalității de gestiune a serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiu, după ce Termo a intrat în faliment. 

Prin Hotărârea intermediară nr.9/29.03.2021 s-a dispus începerea procedurii falimentului SC Termo Craiova SRL.

„În conformitate cu prevederile art. 22, alin. (3) Legea nr.51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind serviciile comunitare de utilități publice, modalitatea de gestiune a serviciilor de utilităţi publice se stabileşte prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, în baza unui studiu de oportunitate, în funcţie de natura şi starea serviciului, de necesitatea asigurării celui mai bun raport preţ/calitate, de interesele actuale şi de perspectivă ale unităţilor administrativ- teritoriale, precum şi de mărimea şi complexitatea sistemelor de utilităţi publice”, se arată în proiectul de hotărâre ve va fi supus la vot.

Este necesară aprobarea acestui studiu, spun autoritățile, pentru a se asigura continuitatea serviciului de alimentare cu energie termică în Craiova.

„Având în vedere situaţia actuală din punct de vedere economico-financiar a operatorului serviciului de alimentare cu energie termică SC Termo Craiova SRL căt şi necesitatea urgentă de a demara procedura de a asigura continuitatea serviciului în caz de faliment a operatorului actual, este necesar aprobarea studiului de oportunitate privind fundamentarea deciziei de concesionare a serviciului de alimentare cu energie termică în Municipiul Craiova întocmit de către firma E.D.G. Consult SRL Craiova”, se mai arată în proiect.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentBilanț coronavirus 30 martie. Cifre oficiale – 6.204 cazuri noi, 175 de decese. Un nou RECORD la ATI
Articolul următorVIDEO. Proteste anti-mască cu fumigene aprinse, în centrul Craiovei. Ce s-a scandat