Secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, pentru pacienți cu Covid aflați în stare gravă, este ocupată la capacitate maximă, fiind deja întocmite liste de așteptare. La Spitalul „Filantropia” nu se primesc pacienți cu coronavirus în ATI. 

Managerul SCJU Craiova, Laurențiu Ivanovici, a menționat că la ATI pentru cazurile Covid se lucrează la capacitate maximă de aproximativ două săptămâni.

Locurile pentru copii sunt patru la număr, unul fiind ocupat de un bebeluș în vârstă de o lună. Acesta este suspect Covid și se așteaptă rezultul testului.

„La ATI, lucrăm la capacitate maximă de aproximativ două săptămâni. Avem 20 de paturi și toate 20 sunt mereu ocupate. Acum chiar avem o listă de așteptare. Avem și pentru copii locuri pregătite, dar pe acelea nu le putem ocupa cu alte cazuri pentru că nu știm cum vor evolua lucrurile. Acum avem un copil de o lună internat”, a menționat Laurențiu Ivanovici, managerul Spitalului Clinic Județean Craiova.

Acesta a mai spus că se caută soluții pentru această problemă, mai ales că deja s-a ajuns la liste de așteptare.

La Spitalul „Filantropia” nu se pot face internări la ATI, pentru cazuri COVID, întrucât secția este pentru non Covid, a menționat directorul unității, Liviu Radu.

„Noi avem ATI, dar nu pentru pacienți Covid, deci nu putem primi de la alte unități. Și la noi sunt deja foarte multe cazuri. Avem, la spitalul din Sărari, atât suspecți cât și pozitivi. Pentru pacienții confirmați avem un corp separat”, a precizat managerul Spitalului „Filantropia”.

În ceea ce privește situația de Spitalul de Boli Infecțioase Craiova, situația se schimbă continuu, potrivit managerului Adina Turcu. Nici aici nu mai sunt perioade de timp când paturile rămân libere din cauza fluxului ridicat de pacienți.

În județul Dolj, miercuri, au fost înregistrate 195 de cazuri de coronavirus.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentBilanț coronavirus 14 octombrie: 4.016 cazuri noi și 66 de decese
Articolul următorUn tânăr din Craiova s-a aruncat de la etaj