Cornul si iaurtul primit la gradinita! Halal produse ce ar trebui consumate de copiii de 4 ani!

Publicată de Mari Diosteanu pe Vineri, 5 aprilie 2019

Reprezentanții unităților școlare din județul Dolj reclamă calitatea cornului, a laptelui și a merelor, produse care au ajuns pe băncile elevilor, cu o întârziere de șapte luni, începând cu data de 01 aprilie.

Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Oana Bică, a menționat că două școli din Craiova au făcut deja sesizări, semnalând faptul că acele cornuri nu sunt bine ambalate sau că prezintă puncte de mucegai.

La rândul lor, reprezentanții CJ Dolj au notificat firmele care se ocupă de livrarea produselor, cei care distribuie cornuri spunând că la ei nu ar fi nicio problemă și că ar trebui verificat, în acest caz, modul de depozitare.

„Avem deja două sesizări legate de acest aspect, de la unități de învățământ din Craiova. La rândul nostru, am notificat firma care răspunde de cornuri, care de fapt este o asociere de firme și au spus că din punctul lor de vedere nu sunt probleme. Despre cornuri am fost informați că fie nu sunt bine sigilate, fie au puncte gri, urme de mucegai, practic. Am notificat și firma care livrează acel iaurt de băut, dar încă nu am primit răspuns. Chiar ne dorim să fim informați, de către școli, despre toate aceste probleme și dacă se confirmă, se vor imputa sume de bani și se poate ajunge chiar la întreruperea contractului”, a explicat Bică.

Banii pentru derularea acestui program sunt plătiți din bugetul CJ Dolj, valoarea totală a contractului fiind de 23.000.000 de lei, fără TVA. Trei firme se ocupă de aceste livrări, una de corn, a doua de iaurt și cea de-a treia de fruct.

Toate aceste probleme au fost semnalate, în primă fază, de către părinți pe paginile de Facebook, aceștia specificând că elevii nu au cum să consume acele bunuri. Cornurile sunt foarte tari, unul dintre părinți făcând o demonstrație pe Facebook, merele sunt stafidite, iar ambalajul laptelui bătut prezintă diverse urme de murdărie.

În toate aceste cazuri se pot sesiza și organele de control, fiind posibil ca și Direcția Sanitar Veterinară Dolj și Direcția Publică de Sănătate Dolj să facă verificări.

 

Articolul precedent35 de autobuze noi pentru Craiova. Primăria a împrumutat bani pentru acest obiectiv
Articolul următorIncendiu de proporții pe centura Craiovei. O dubă care transporta 900 de litri de motorină s-a făcut scrum