Un ofițer de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate a fost suspendat și i-a fost retras accesul la informații clasificate după ce sturcuturile interne ale MAI au raportat legăturile pe care le avea cu cei mai periculoși interlopi ai Capitalei

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat astăzi că, în urma unor investigații interne, a fost descoperit un polițist de la Brigada de Combaterea a Criminalităţii Organizate din Bucureşti ce colabora cu interlopi. Bărbatul a oferit spirjin și informații confidențiale infractorilor din Capitală.

„Nu ne limităm să facem curățenie doar în afara instituției ci suntem foarte atenți și la personalul din Ministerul Afacerilor Interne. Un singur exemplu vreau să vă prezint. Un ofițer de la Combaterea Criminalitatii Organizate, despre care aveam date și suspiciuni rezonabile că s-a apropiat mult prea mult de infractori și nu în sensul de a-i prinde, ci pentru a-i sprijini, a fost pus la dispozitia unității, i-a fost retras accesul la informații clasificate și va fi sesizat parchetul competent. Aceste masuri au fost luate pentru a elimina orice posibilitate ca acest ofițer de poliție să poată afecta în orice fel activitatile Poliției”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela într-o conferință organizată la sediul ministerului.

Potrivit unor surse, cel vizat este Robert Cristian Badea, are gradul de comisar de poliție și lucrează la structura antidrog a brigăzii. Aceleași surse arată că polițistul le-ar fi dat interlopilor din Bucureşti date din anchetele penale dar şi indicaţii cu privire la modul de acţiune al poliţiştilor.

Potrivit unei anchete realizată de jurnaliștii de la stirideazi.com, conflictul din cartierul Tei Toboc din Capitală, în urma căruia liderul Clanului Sportivilor, Marius Alecu zis Bebino a fost aproape omorât în bătaie de către Roberto Petcu, zis Joe, ar fi avut o legătură puternică cu ofițerul de poliție de la antidrog. Mai exact, scriu jurnaliștii Robert Badea ar fi fost cel care i-a instigat pe cei implicați în altercație.

De asemenea, o altă probă ce susține faptul că ofițerul antidrog juca rolul de dublu agent este o filmare realizată recent la un restaurant din Regie, de către dealer-ul de cocaină Bejan în care apare și finul lui Badea Robert, Țambrea Robert, alături de Petcu și alți membrii ai grupării interlope, mai scrie publicația în cauză.

Articolul precedentDolj. Proiectul jandarmilor privind combaterea contrabandei cu tutun, la final
Articolul următorImpact între două mașini, pe o stradă din Craiova. Un stâlp de iluminat stradal a fost doborât, lovind un al treilea autoturism