O amplă acţiune privind prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a celor comise cu violență și a comerțului ilegal, a fost organizată, luni, în cartierul Craiovița Nouă, la verificări participând polițiști de la mai multe secții și  luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale.

Potrivit IPJ Dolj, au fost verificate 36 de unităţi de alimentaţie publică, opt săli de jocuri electronice şi 53 de mașini.

Totodată, polițiștii au legitimat aproximativ 100 de persoane.

„Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut două permise de conducere, valoarea totală fiind de aproximativ 5.000 de lei”, a aprecizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

 

Articolul precedentPeste 11.000 de doljeni, angajați anul trecut
Articolul următorDolj. A furat banii, de sub tejghea, dintr-un magazin din Filiași