Un tânăr în vârstă de 22 de ani a ajuns la spital, duminică, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în zona localităţii Calafat, de vină fiind un șofer care se urcase băut la volan și care, fugind de poliţişti, a lovit o altă mașină. 

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, conducătorul auto mergea cu farurile oprite și, după aproximativ 400 de metri, autoturismul a lovit o altă maşină, condusă de un tânăr de 21 de ani, din Poiana Mare, care efectua manevra de întoarcere, după care a ricoşat într-un alt autoturism, staţionat parţial pe partea carosabilă.

„Un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturismul care efectua manevra de mers înapoi, a fost transportat la spital, suferind leziuni minore în urma impactului dintre cele două maşini. Conducătorul auto care a încercat să scape de poliţişti a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Piscu Vechi. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

A fost testat şi tânărul de 21 de ani, acesta având o concentraţie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii șoferi au fost transportaţi la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, poliţiştii întocmind un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Articolul precedentGică Craioveanu și Pavel Badea, dosar penal după ce au fost prinși băuți la volanul mașinii
Articolul următorCopii din Dolj, cu arsuri la spital, în urma exploziei unei butelii