Romanii ar putea primi până la 15.000 de euro din partea statului, printr-un nou program anunţat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Ghidul de finanțare destinat Programului „Casă Eficientă Energetic”, prin care solicitanții pot primi până la 15.000 de euro de la stat, a fost publicat în Monitorul Oficial si este destinat celor care care doresc să-şi îmbunătăţeacă locuinţele din punct de vedere energetic.

Astfel, se oferă o finanțare nerambursabilă cuprinsă între 40.000 de lei și 70.000 de lei, pentru fiecare proiect, suma fiind acordată în funcție de procentul cu care, în urmă îmbunătățirilor aduse imobilului, a crescut eficientă energetică a clădirii.

Este considerat eligibil solicitantul care îndeplinește următoarele condiții:

a) este persoană fizică cu domiciliul în România;

b) este proprietar/coproprietar al imobilului – construcție pentru care solicită finanțare, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de producere a energiei regenerabile se amplasează pe una dintre anexele care deservesc imobilul construcție, solicitantul este proprietar/coproprietar al acesteia, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în situația în care sistemul se amplasează pe teren, solicitantul trebuie să fie proprietar/coproprietar/să dețînă un drept de folosință asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară;

c) are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului, astfel cum rezultă din cererea de finanțare, în situația în care imobilul pe care se implementează proiectul este deținut în coproprietate;
d) imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publică;

e) solicitantul și coproprietarii pot depune o singură cerere de finanțare în cadrul programului pentru un imobil identificat cu număr cadastral; în cazul în care există mai mulți coproprietari asupra imobilului pentru care se solicită finanțare, cererea de finanțare va fi depusă doar de către unul dintre aceștia;

f) nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local, conform legislației naționale în vigoare, la momentul depunerii dosarului de finanțare;

g) își da acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora către terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situații și statistici;

h) nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
(2) Nu este eligibil solicitantul care deține în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.

În trecut s-au mai desfășurat programe similare. Unul dintre acestea s-a desfășurat inclusiv în 2019 și s-a numit Casă Verde. Prin intermediul acestuia, statul român finanța instalarea de sisteme fotovoltaice, pentru generarea de energie electrică din surse total ecologice. Un altul, numit Casă Verde Plus, viza achiziționarea materialelor izolatoare organic-naturale, pentru a reduce consumul energetic al clădirilor.

 

(1) Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

a) cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopa a clădirii privind:
* înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă;
* izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace (pereți exteriori, terase, învelitoarea șarpantei și alte elemente similare);
* izolarea termică a planșeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii;

b) cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum:
* cazane cu condensare; pompe de căldură, cu excepția aparatelor de tip aer-aer (aparate de aer condiționat); * panouri solare termice;
* izolarea termică a conductelor de distribuție și a unităților de acumulare
* dotarea cu dispozitive de reglare pentru încălzirea și preparea apei calde de consum;
* înlocuirea, reablitarea componentelor instalației interioare (corpuri de încălzire, conducte, robinete, boilere, schimbătoare de căldură și alte elemente similare din componentă instalației de încălzire și preparare a apei calde de consum);

c) cheltuielile pentru achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii (eficientă minimă de recuperare a căldurii 75%);
d) cheltuielile cu lucrările de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii:
* înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED;
* utilizarea senzorilor de mișcare/prezența, acolo unde aceștia se impun pentru economia de energie (poduri, mansarde, debarale) și dispozitive pentru reglarea nivelului de iluminat;
* programatoare orare pentru comandă instalațiilor de încălzire și răcire;

e) cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligență;
f) cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor menționate la lit. a)-e):
* creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante;
* asigurarea continuității stratului etanș la nivelul imbinarilor sau strapungerilor în anvelopa clădirii;
* repararea acoperișului tip terasă/șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul invelitoarei tip șarpantă;
* demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasă clădirii, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție;
* refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție;
* repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructură clădirii;

g) manoperă și profitul, inclusiv TVA aferentă
h) cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte de intervenție, elaborarea certificatului de performanță energetică și elaborarea raportului de implementare după intervenție;
Autoritatea decontează pentru toate aceste cheltuieli până la 1.500 lei;
(2) Cheltuielile indirecte și TVA aferentă acestora, cheltuielile pentru activitățile realizate în regie proprie, precum și toate cheltuielile care nu se regăsesc la alin. (1), nu sunt eligibile.
(3) Sunt considerate cheltuieli eligibile doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanțare, cu excepția cheltuielilor cu obținerea certificatului de performanță energetică și cu auditul energetic, efectuate înainte de intervenție.
(4) Cheltuielile efectuate pentru achiziția de echipamente, aparate electronice, corpuri de iluminat sunt eligibile dacă produsele achiziționate sunt noi.