Rectificarea bugetară, așteptată cu sufletul la gură de toți primarii gorjeni, îi va sprijini, în primul rând, pe acei edili care au proiecte în derulare și nu fac față cofinanțării lor. Acesta a fost mesajul președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, cel care chiar a anunțat că va propune să se țină cont de priorități când se va împărți bugetul. Vestea nu este deloc pe placul edililor, mai ales ca multe primării au nevoie de bani pentru funcționare. Primăria Târgu Jiu este într-o asemenea situație. Dacă nu va primi bani, spune edilul Marcel Romanescu, va intra cu datorii în noul an, așa cum s-a mai întâmplat în perioada 2012-2013.

Edilii gorjeni trag nădejde că prima rectificare de buget va fi în luna iulie. În timp ce unii se plâng că nu își mai permit, din lipsa fondurilor, să continue anumite proiecte, sunt și primari care se vaită că nici pentru funcționare nu mai au bani. Mesajul șefului administrației județene a fost unul extrem de tranșant: prioritari sunt edilii care au nevoie de bani pentru cofinanțări. „Avem o problemă cu localităţile care au proiecte aprobate şi care au nevoie de cofinanţare. Asta va fi o prioritate pentru Consiliul Judeţean Gorj şi o să propun la rectificare ca sprijinirea acestor primării să fie o prioritate”, a spus Cosmin Popescu.

„Eu sper să se rezolve pentru că situația este extrem, extrem de gravă”

La rectificare, Primăria Târgu Jiu așteaptă să-i vină 240 de miliarde de lei vechi. „Noi pierdem 20 de miliarde de lei vechi lunar. Prin noua lege, prin acele contribuții pe care le plătește primăria se pierd practic 20 de miliarde de lei vechi. În martie am văzut prima evaluare. Așteptăm banii la rectificare. De la Ministerul Finanțelor ni s-a spus că vom avea același buget ca în 2017. Ni s-a spus atunci că toate aceste pierderi le vom soluționa cu ocazia rectificării bugetare. Dacă nu vin acești bani vom ajunge ca în 2012-2013 când s-a mers cu datorii în anul urmăror. Eu sper să se rezolve pentru că situația este extrem, extrem de gravă ” a explicat edilul Romanescu.

Articolul precedentUn funcţionar al Primăriei Corabia a promovat oraşul pe bicicletă, în cele cinci reşedinţe de judeţ din Oltenia
Articolul următorRecuziter al Teatrului Marin Sorescu din Craiova, găsit mort în instituție