Ordinul privind obligativitatea purtării măştii și controlul temperaturii a fost publicat vineri,22 mai, în Monitorul Oficial. În aceste condiții, cei care nu poartă masca în locurile și condițiile prevăzute de noile reglementări pot fi sancționați. În document apar câteva modificări față de varianta originală: elevii sunt obligați să poarte masca, iar obiectele de cult care intră în contact cu persoane  trebuie sterilizate după fiecare utilizare conform realitatea.net.

Conform ordinului, ”pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă prevăzute în aenxa” care face parte din ordin.

De asemenea,pe durata stării de alertă, se instituie ”obligativitatea instituţiior publice, operatorilor economici şi profesionilştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor”.

Imagine

Masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.

În funcţie de evaluarea riscului, făcută de medicul de medicina muncii, pot exista unele excepţii: angajatul este singur în birou, persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută), prezentatorii TV şi invitaţii acerstora, cu condiţia păstrării unei distanţe de 3 metri între ei. vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri faţă de public şi a prezenşei a cel mult 16 persoane. Masca nu este obligatorie nici pentru  cu vârsta sub 5 ani.

Un alt punct stabilește procedurile privind una dintre cele mai contestate proveduri, triajul epidemiologic prin TERMOSCANARE.

Potrivit documentului, aceasta se face cu un termometru noncontact, iar temperatura nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius, plus sau minus marja de eroare a dispozitivului. Dacă temperatura este mai mare, se va face o nouă măsurare după 2-5 minute. Dacă temperatura este în continuare peste 37,3 grade Celsius asociată şi cu  respiratorii, persoana respectivă este trimisă la medicul de familie, care decide dacă este vorba de suspiciune de COVID-19.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentAl patrulea deces din cauza coronavirusului în județul Dolj
Articolul următorMinistrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunță că din 15 iunie putem merge la plaja