Angajații mai multor restaurante, cluburi și baruri din Craiova au protestat, miercuri, așa cum anunțau încă de ieri, nemulțumiți fiind de măsurile luate de autorități în această perioadă, pentru domeniul HoReCa. 

Miercuri, în intervalul orar 17.00-18.00, localurile din Craiova au oprit activitatea, iar angajații au ieșit în fața unităților economice, având diverse mesaje pentru autorități.

„Cine e mai puternic după ora 24.00? Virusul sau prostia?; „Meniul Zilei: șomaj”, „La desert servim faliment” sau „Omorâți o tradiție doar din intuiție”, acestea sunt o parte dintre mesajele care, speră administratorii acestor locari, ar trebui să ridice mari semne de întrebare în rândul factorilor de decizie.

Această situație este întâlnită peste tot în țară, proteste având loc în mai multe orașe.

„Rămânem uniți în inițiativa noastră de a atenționa autoritățile în ceea ce privește măsurile luate față de acest domeniu de activitate și de a le semnala neregulile și discrepanțele prin care trec, în momentul de față, localurile și angajații lor la nivel național”, susțin reprezentanții Asociaţiei HoReCa.

Articolul precedentANALIZĂ | 15 judeţe din România unde trebuie aplicate urgent măsuri anti COVID-19
Articolul următorPremieră de senzație la Circul Metropolitan București: Povești cu Cai, Apă și Foc în plină vacanță!