Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat, marți, la Craiova, un proiect de aproximativ 1 milion de euro, ce privește zona transfrontalieră și care va permite achiziția unor noi mașini și echipamente specifice, efectuarea antrenamentelor comune cu vecinii bulgari și revizuirea planului comun de intervenție.

Suma de bani va fi împărțită între cele două părți ale programului, română și bulgară, licitațiile pentru achiziții luând startul în perioada imediat următoare. „Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă deține calitatea de beneficiar lider în cadrul proiectului ,,Eficientizarea acțiunilor comune de răspuns în cazul situațiilor de urgență” (Streamlining the joint response actions in emergency situations”), proiect finanţat prin Programul de cooperare transfrontaliera Interreg V-A Romania – Bulgaria. Obiectivul acestui proiect este îmbunătățirea managementului comun al riscurilor în zona transfrontalieră. Ne dorim eficientizarea răspunsului comun în situații de urgență, în zona transfrontalieră, prin antrenamente comune în poligoane specializate, achiziționarea de echipamente și îmbunătățirea cadrului operațional comun”, a precizat managerul de proiect și prim adjunct al IGSU, Daniel Dragne.

Modernizarea poligonului pentru misiuni de căutare și salvare din mediului acvatic și a celor de salvare de la înălțime din Balchik, procurarea vehiculelor, mijloacelor și echipamentelor tehnice speciale și dezvoltarea unui cadru operațional transfrontalier comun pentru situații de urgență prin desfășurarea unor sesiuni comune de antrenament, exerciții de cooperare, acestea sunt țintele programului.

De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va achiziționa în cadrul acestui proiect un modul mobil de purificare a apei. „Aceasta va fi compus din două unități mobile de purificare a apei, de mare capacitate, ce vor asigura un debit de 225.000 litri pe zi; o unitate mobilă de stocare a apei și un laborator mobil de tratare”, a mai spus Dragne.

Proiectul se va derula timp de trei ani. Buget total este de aproximativ un milion de euro, la această dată reprezentanții ISU Dolj neștiid exact ce le va reveni lor din totalul achizițiilor ce vor fi efectuate.

 

Articolul precedentŞoferul care lovit un copil şi a fugit de la locul accidentului s-a predat poliţiştilor
Articolul următorFără minivacanță la Serviciul de Permise și Înmatriculări Dolj. Examenele auto nu au de suferit