Micuțul în vârstă de 2 ani care a căzut în fântână, duminică dimineață, în localitatea Coșoveni din județul Dolj se află în plasament la familia în curtea căreia s-a produs evenimentul.

Potrivit primarului comunei Coșoveni, Nicu Coandă, familia este una bună, niciodată nu a pus probleme, rămânând acum ca Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Dolj să stabilească ce se va întâmpla în această situație. „Eu am fost la fața locului imediat după ce am fost anunțat. Am fost cu șeful SVSU Coșoveni, ni s-a cerut și un excavator crezând că poate va fi nevoie să săpăm pe lângă. Din ce am aflat, din primele date, copilul, care este dat în plasament la această familie, se juca în curte. Acea fântână este chiar la nivelul solului și normal acel capac de plastic cu care se acoperă gura fântânii are un sistem de prindere. Aseară, după ce a folosit fântână, familia a omis practic să blocheze capacul de deasupra fântânii. Este vorba despre un accident. Familia este bună. În urma anchetei sociale derulate de către colega mea de la Asistența Socială nu au fost niciodată probleme. Rămâne ca acum cei de la Protecția Copilului, de la județ, să facă o analiză a situației și să fie luate măsuri”, a precizat Coandă.

Norocul celui mic a fost că nu a ajuns în apă, oprindu-se la aproximativ 8 metri adâncime. Copilul a fost prins cu un cârlig de către primele echipaje sosite la fața locului, fiind alimentat cu oxigen până când a fost adus la suprafață. „Copilul a căzut până undeva la 8 metri, aproape de luciul apei. A nimerit cumva cu un picior îndoit. Acolo era si o țeavă prin care trăgeau apa din fantana. Echipajul ajuns la fața locului l-a agățat cu un cârlig și l-au alimentat cu oxigen până când a fost adus un subofițer care a intrat în fântână și l-a adus pe copil la suprafață”, a precizat Florin Cocoșilă, purtător de cuvânt ISU Dolj.

Polițiștii doljeni fac cercetări în acest caz, dar potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, nu poate fi vorba despre o faptă de natură penală. „Din primele verificări am exclus existența unei fapte de natură penală. Acea fântână este la suprafața solului și a fost un accident. Copilul se juca în curte, capacul de plastic se pare că nu era prins și de aceea s-a produs accidentul”, a spus Grădinaru.

 

Articolul precedentCopil de doi căzut în fântână, la 15 metri adâncime FOTO
Articolul următorS-au răsturnat cu mașina într-o comună din Gorj (FOTO)