Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, acuză reprezentanții DSP Dolj de lipsă de organizare în ceea ce privește creșterea capacității de testare pentru COVID-19 de la Spitalul „Victor Babeș” din Craiova. Edilul consideră că lipsa kiturilor este doar un pretext și că de vină ar fi, în toată această situație, algortimul de testare pe care DSP Dolj nu ar vrea să îl modifice.
Mihail Genoiu consideră că DSP Dolj ar trebui să reorganizeze acțiunea de testare astfel încât aparatura de testare să fie folosită la maxim.
„Dacă ți se oferă un tren și tu nu ești în stare să transporți decât purici, mai bine stai acasă și trimite pe altul, care știe de unde să ia piatră și fier! Cam asta este și situația cu DSP Dolj, comentatorii de pe margine și aparatul de testare de la Spitalul Victor Babeș. Este inadmisibil că DSP Dolj, instituția de care depind viața și sănătatea noastră să nu fie capabilă nici acum, după apariția transmiterii intracomunitare din rândul jandarmilor și cadrelor medicale, să se reorganizeze și să-și gândească algoritmii astfel încât craiovenii să fie protejați, iar aparatura performantă de la Spitalul Babeș să fie folosită la întreaga sa capacitate! Iar când se mai și trezesc unii să comenteze politic de pe margine, doar ca să țină partea DSP Dolj și implicit colegilor de partid, atunci nedreptatea pe care sunt nevoiți să o suporte craiovenii este și mai mare”, spune edilul într-o postare pe Facebook.
Acesta a mai spus că lipsa kiturile din stoc este doar un pretext al inspectorilor DSP Dolj. Mai mult, acesta anunță că foarte multe kituri nefolosite sunt aruncate la gunoi.
„Repet ceea ce susțin de două săptămâni încoace! Testați și iar testați! Este instituția care își bate joc de kituri nefolosite, timp, bani și energie și comandă teste în regim de urgență, indiferent că sunt 6 în loc de 24 câte prevede caseta, pentru că DSP Dolj nu vrea să schimbe algoritmul de testare! Dar găsește, în schimb, alți vinovați, declarând public că nu mai există kituri de testare în stoc. Greșit, stimați reprezentanți ai DSP Dolj”, continuă primarul.
„De ce nu spuneți public că spitalul este obligat să introducă teste în regim de urgență de la suspecți din alte județe, în timp ce jandarmilor noștri și celor din linia I, asimptomatici, nu li se permite testarea? Repet ceea ce solicit DSP Dolj de două săptămâni încoace! Testați și iar testați. Cadre medicale, jandarmi, polițiști, craioveni! De ce vă bateți joc de sănătatea oamenilor și lăsați persoanele asimptomatice pe stradă, când orașul dispune de unul dintre cele mai performante aparate de testare din țară?”, a conchis edilul municipiului Craiova.
Reprezentanții DSP Dolj au informat că a scăzut această capacitate de testare din cauza lipsei kiturilor, catalogând-o ca fiind o problemă de aprovizionare.